Diagnostic: Insămîntările pentru izolarea de hemoculturi rămîn unul din testele pi cipale de laborator. Sîngele (5—10 ml) se cercetează la toate etapele afectiu deoarece agentul poate fi detectat în ultimele zile de incubaţie, pe parcur întregului interval febril şi la începutul perioadei de convalescenţă. în £ leaşi termene se realizează uro- şi coproculturi, care se repetă şi înainte externare din staţionar pentru depistarea eliminatorilor de bacili (triplă p bă după suspendarea antibioticoterapiei).images
Unui examen bacteriologic este supus şi conţinutul duodenal (bilă B şi C) pentru detectarea stării de eliminator bacili în perioada de convalescenţă. însămînţările din măduva osoasă (pu tat sternal sau trepanat din osul ileon) se efectuează în caz de rezultate ne tive în alte explorări de laborator. Dintre testele serologice se face apel la a liza imunoenzirnatică, RHAP, reacţia de hemaglutinare agregată. Mai pt informativă este reacţia de aglutinare Widal, foarte solicitată anterior pen recunoaşterea febrei tifoide.
în identificarea febrei tifoide ajută aprecierea hemogramei. în primele 2 zile de boală e posibilă leucocitoza, care în a 3—4-a zi de boală trece în leu penie (3000—4000). Caracteristice sînt şi stările cu aneozinofilie, limfociti relativă, neutropenic cu deviere a formulei leucocitare spre stînga.
Afecţiunea necesită diferenţierea cu o serie de infecţii : tuberculoză milia tifos exantematic, malarie, pneumonie, mononucleoză, septicemie etc.
Tratamentul trebuie să fie complex şi să includă îngrijire, regim diete remedii etiotrope şi patogenetice, iar la indicaţii — preparate imunocorecto şi tonice generale.
Bolnavii necesită repaus strict la pat pînă la a 6—7-a zi de apirexie, din a 7—8-a zi cu temperatură normală bolnavului i se permite poziţia şezîndă, ziua a 10—11-a — să umble. în cazurile cînd nu se aplică antibioticotera] aceste termene pot fi reduse.
Se recomandă alimente uşor asimilabile şi dietă menajantă pentru tu digestiv, (dieta nr. 4a
Printre remediile cu acţiune specifică preparatul de elecţie este levomi tina (cloramfenicolul). El se administrează per os cîte 0,5 gX4/zi, pînă a 10-a zi afebrilă. De obicei seria de tratament durează 12—18 zile. Cu încep din a 5—8-a zi de temperatură normală doza zilnică de levomicetină se poate reduce la 1,5 g.
S-au obţinut succese în aplicarea ampicilinei, bactrimului şi amoxicili pentru medicaţia febrei tifoide, însă toate aceste remedii cedează ca efect cu tiv în faţa levomicetinei.
Pentru a stimula imunitatea specifică se face uz de vaccinul antitific, vaccinul antitifoparatific B sau de antigenul tific Vi.
Bolnavii cu febră tifoidă necesită medicaţie cu cardiotonice şi angiotonice ; în caz de intoxicaţie manifestă se administrează hemodeză, reopoliglucină, soluţii glucozate de electroliţi poliionici etc.pastile
Perforaţia intestinului necesită o intervenţie chirurgicală extemporanee. Bolnavul cu hemoragie intesinală are nevoie de repaus absolut la pat : nu trebuie să facă mişcări, sarnănînce. Se ordonează hemostatice, transfuzii de sînge în doze hemostatice.
Bolnavii sînt externaţi urmînd a fi supravegheaţi ambulator de medicul infecţionist după 21—23 zile de temperatură normală cu evidenţa stării generale şi a rezultatelor triplu negative ale examenului bacteriologic al urinei şi fecalelor şi la o probă negativă în toate trei porţii de bilă explorată, în cazul tratamentului cu antibiotice investigaţiile se preconizează peste 3—5 zile după suspendarea acestora. Bolnavii care n-au urmat levomicetină sînt externaţi după 14 zile afebrile şi efectuarea analizelor menţionate.
| 
