Sindromul hipertensiv ca diagnostic trebuie să fie stabilit în mod obligator în următoarele forme de patologii de bază: 1) în caz de boli infecţioase acute (viroze acute, pneumonii acute – primele zile, meningite, encefalite), 2) în caz de traume cranio-cerebrale acute natale sau dobândite postnatal, 3) în caz de procese de volum expansiv în creier (tumori, abcese, hematoame) 4) în caz de hidrocefalie congenitală sau dobândită sub- sau decompensată, 5) în caz de craniostenoză, 6)în caz de intoxicaţii acute (apă, alcool etc.), 7) în caz de boli parazitare ale creierului (cisticercoză, echinococoză, ascaridoză) ce ocluzionează foramen Monro, Luşca, Majandi, 8) status epilepticus, dacă la puncţia lombară sau ventriculară LCR curge inget.

La copii şi sugari în deosebi, datorită afectării plexus horioideus din ventriculii creierului (se dereglează procesul de secreţie şi rezorbţie a LCR) sau datorită ocluziei căilor licvoriene, apare aşa numitul sindrom hipertensiv-hidrocefalic ce e determinat de mărirea cantităţii de LCR din creier, lărgirea ventriculelor şi mărirea tensiunii intracraniene. Trebuie de subliniat că nu rareori lărgirea ventriculelor este un semn de imaturitate a creierului sub formă de ventriculomegalie sau “hidrocefalie fiziologică”, mai ales la prematuri sau în caz de insuficienţă a metabolismului de Ca. “Hidrocefalia fiziologică” decurge fără hipertenzie intracraniană, şi întrun fel stimulează creşterea în volum al creierului şi craniului copilului.

Sindromul hipertensiv-hidrocefalic se dezvoltă şi în caz de blocadă (ocluzie) a căilor licvoriene în urma neuroinfecţiilor, proceselor tumorale, traumelor cerebrale, bolilor parazitare (cisticercoză, echinococoză, uneori ascaridoză). Dacă ocluzia are loc la nivelul foramen Monroe, atunci se dilată ventriculii laterali şi pe lângă semnele cerebrale generale apar semne de afectare a regiunii hipotalam-hipofizare (tulburări de somn-veghe, dereglări endocrine, tulburări trofice, vegetative etc). Când ocluzia are loc la nivelul foramen Luşca şi Mojandi se dilată ventriculul IV, apare cefalee, vertij, vomă, nistagmus, globii oculari “plutesc”, bradicardie, ataxie. Dacă această ocluzie progresează neântrerupt, atunci apare sindromul Bruns – capul rigid, retroflexat, la întoarcerea capului brusc evoluiază greţuri, vertijuri, vomă, cefalee intensivă, tulburări de respiraţie şi cardiovasculare. Dacă ocluzia se petrece la nivelul apeductului Silvy apare sindromul laminei cuadrigemene – greaţă, vomă, cefalee, tulburări oculomotorii: nistagm vertical, pareză a câmpului de vedere în sus -“simptomul Parino”, plutesc globii oculari.

În caz de hipertensie severă cu edem al creierului pot apărea semne de dislocare a structurilor cerebrale – incarcerare în tentorium cerebelos sau în foramen magnum.

Sindromul meningian apare în cazul afectării foiţelor meningiene în urma unui proces inflamator, tumoare sau hemoragie şi se caracterizează prin triada: 1) febră, 2) semne meningiene, 3) schimbări patologice a LCR. La copii trebuie de deosebit sindromul meningian de meningism – nu afectarea, ci numai excitarea foiţelor meningiene de către toxine sau de hipertensie intracraniană în urma infecţiilor acute, traume acute (natală sau dobândită), intoxicaţii, procese de volum. În caz de meningism nu vom avea schibări patologice a LCR.

Sindromul meningian este însoţit de semne cerebrale generale (cefalee, greţuri, vomă), hipertensie totală, hiperacuzie, fotofobie şi poză meningiană caracteristică pentru meningită – capul retroflexat, burta “suptă”, mânuţele flexate şi strânse la piept, picioruşele trase spre burtică. Poza meningiană apare datorită contracţiei musculare tonice şi poartă un caracter reflector, nu benevol şi nu antalgic. Datorită reflexului tonic de pe foiţele meningiene apar şi alte semne meningiene: redoarea cefei sau a muşchilor occipitali, simptomul Kernig, Brudzinschi superior, mediu şi inferior. La sugar des se întâlneşte simptomul Lesaj, tensionarea sau chiar bombarea fontanelei mari, lărgirea suturilor craniului, cât şi creşterea rapidă a perimetrului craniului.

Simptomul Kernig – copilul se află în decubit dorsal, un membru inferior se flectează mai întâi, apoi se încearcă de a reduce gamba în extenzie, dar nu este posibil din pricina rezistenţei musculare. Des.

Redoarea cefei – se întâlneşte cel mai des la copii şi se controlează în felul următor: încercăm să flectăm uşor capul copilului şi în acest timp simţim o rezistenţă a muşchilor occipitali, ce nu permite ca bărbia să atingă menumbrium sterni. La nou-născuţi şi prematuri ca să observăm rezistenţa muşchilor istoviţi ai cefei căpuşorul se va ridica foarte atent cu 2 degete fără forţare. Des.

Simptomul Brudzinski – indică deasemenea contracţia musculară. Copilul se află în decubit dorsal. La flexia capului (Brudzinski superior) sau la apăsarea pe simfiza pubiană (Brudzinski mediu) membrele inferioare se flexează. Flexarea unui membru inferior duce concomitent la o contracţie în flexie şi a membrului inferior de partea opusă (Brudzinski inferior) (Des. Nr. ).

Semnul Lesaj (de atârnare) – dacă sugarul este ridicat de subţiori, atunci el reflector flexează picioarele şi le trage spre burtică. (Des. Nr. ).

Tensionarea sau bombarea fontanelelor, lărgirea suturilor cât şi creşterea perimetrului craniului vorbesc despre creşterea tensiunii intracraniene în caz de meningite. Trebuie de reţinut că cele mai des întâlnite semne meningiene sunt: durerile de cap, greţuri, vomă, redoarea cefei, simptomul Kernig, Brudzinski, Lesaj. La copii până la 2-3 ani sindromul meningian niciodată nu este complet, iar la prematuri şi nou-născuţi poate lipsi şi reacţia de to. La aşa copii numai voma înainte sau după mâncare şi starea gravă şi neclară ne indică să efectuăm puncţia lombară sau a fontanelei mari. Chiar şi în aşa cazuri când lipsesc semnele meningiene putem depista un LCR purulent. Să reţinem, deci aceste particularităţi la nou-născuţi şi sugari.